Medicamente pentru tratarea cancerului contrafăcute, descoperite de anchetatori

Medicamente pentru tratarea cancerului contrafăcute, descoperite de anchetatori
Publicat: 02/05/2014, 07:15
Actualizat: 07/04/2019, 23:37

Agenția Europeană a Medicamentelor a avertizat la jumătatea lui aprilie că sticluțe de Herceptin, fabricat de Roche Holding AG a reapărut contaminat, în Marea Britanie, Germania și Finlanda, după ce a fost furat în Italia. Medicamente Alimta și Remicade produse de Eli Lilly & Co. au fost, de asemenea furate, a precizat ulterior agenția.

O anchetă deschisă pentru a investiga această situație a stabilit că incidentele nu sunt izolate, ci sunt rezultatul activității unor rețele foarte bine organizate, a declarat Domenico Di Giorgio, director al agenției italiene pentru prevenirea și contrafacerea produselor farmaceutice. Gruparea pare să implice Camorra – mafia napoletană – și rețele est-europene, care includ un cetățean rus cu sediul în Cipru, potrivit unor persoane familiare cu investigația.

„Crima organizată este implicată sigur; este o structură care aparent își are sediul în Italia care comandă furturi de medicamente în spitale”, afirmă Di Giorgio într-un interviu acordat Wall Street Journal. Agenția sa coordonează ancheta în Italia împreună cu departamentul italian antifraudă, Nuclei Antisofisticazioni e Sanità Carabinieri, a precizat el.

Medicamentele sunt furate din spitale sau din camioane care le distribuie în Italia și transferate unei firme italiene de vânzare angro autorizate, potrivit unei persoane familiare cu investigația. Aceasta primește comenzi pentru medicamentele respective de la vânzători angro falși din Ungaria, România și Letonia, și, din Italia, medicamentele sunt vândute către alte țări europene, a declarat sursa citată.

Un oficial din cadrul unei companii farmaceutice a declarat că în medie, pe lună, îi dispar cinci încărcături cu poduse în Italia, în timp ce șoferii de camioane oferă ceea ce el a numit explicații vagi despre incidente.

Compania Roche a declarat că cel puțin una dintre sticluțele de Herceptin furate pe care a recuperat-o conține antibiotic în locul ingredientului activ. Agenția de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a declarat că nu există divezi că Herceptin contrafăcut a ajuns la spitale și pacienți de pe teritoriul țării. Spitalele britanice sunt aprovizionate cu Herceptin direct de Roche, astfel încât orice medicament contrafăcut de acest tip găsit în Marea Britanie este destinat revânzării în Europa, a declarat o persoană familiară cu situația.

Descoperirea acestor medicamente contrafăcute aduce la lumină companiile de vânzări angro cunoscute ca distribuitori paraleli. Astfel de distribuitori cumpără legal medicamente de la compania care le produce într-o țară în care acestea sunt ieftine, le reetichetează și le vând într-o altă țară unde ele sunt mult mai scumpe. Aceasta permite guvernelor și asigurătorilor să economisească bani, iar distribuitorilor să facă profit.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...